Info ITM ARAD

MUNCA NEDECLARATA, consecinte negative pentru angajatori si lucratori


In perioada 02 – 06 iunie 2020, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au fost implicați într-o amplă acțiune de informare și control în cadrul Campaniei Naționale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul fabricării și comercializării produselor textile, confecțiilor, pielăriei și încălțămintei.

Acțiunea a vizat inclusiv modul în care sunt respectate măsurile de securitate și sănătate în muncă, menite să înlăture riscurile de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă.

Este de notorietate faptul, că persoana care prestează muncă fără forme legale este lipsită de protecție socială: nu beneficiază de dreptul la pensie, de dreptul la indemnizație de șomaj sau concediu medical.

Totodată, lucrătorul fără forme legale nu are siguranța plății muncii prestate, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului, nu-i este recunoscut dreptul la concediu de odihnă sau la repaus săptămânal, iar în lipsa unei negocieri contractuale, orele prestate suplimentar nu vor fi plătite corespunzător.

În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, lucrătorii care nu au încheiat cu angajatorul contract individual de muncă, își desfășoară activitatea de cele mai multe ori în condiții de muncă precare, expunându-se zilnic riscurilor de accidentare și îmbolnăvire.

Având în vedere toate aceste aspecte, inspectorii de muncă au efectuat verificări la angajatorii care desfășoară activități în domeniile susamintite, obiectivul principal fiind acela de identificare și combatere a muncii nedeclarate și nu în ultimul rând stabilirea de măsuri destinate să determine angajatorii să respecte prevederile legale atât în domeniul relațiilor de muncă cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

S-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a celor implicați în procesul muncii, cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au.

Astfel de acțiuni sunt imperios necesare și vor continua, având în vedere că în decurs de o lună și jumătate, în special în domeniul construcțiilor, inspectorii de muncă au depistat peste 100 de persoane prestând muncă nedeclarată, cuantumul amenzilor atingând suma de 640.000 lei.

Reamintim celor angrenați în procesul muncii, că amenzile contravenționale pentru prestarea muncii fără forme legale sunt foarte mari, fiind pasibili de amendă atât angajatorul cât și lucrătorul, astfel că primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, lucrătorul ce prestează muncă fără contract riscând amendă între 500 lei și 1000 lei.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...