Info ITM ARAD

Securitatea si sanatatea in munca a lucratorilor varstnici, in atentia inspectorilor de munca


În perioada februarie – decembrie 2020, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Arad vor fi implicați într-o acțiune de informare și control, care urmărește respectarea dispozițiilor legale cu privire la securitatea și sănătatea în muncă a lucrătorilor vârstnici (peste 60 de ani) din întreprinderile mici și mijlocii de pe raza județului Arad.

Acțiunea se înscrie în demersul comun al statelor membre ale Uniunii Europene, de implementare a bunelor practici europene privind verifcarea evaluării riscurilor din perspectiva de vârstă și are drept motivație îmbătrânirea forței de muncă ce reprezintă una dintre provocările majore în Uniunea Europeană. Eurostat estimează că populația activă din UE, cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani, urmează să crească cu aproximativ 16% între 2010 și 2030 (Europop 2010). De asemenea, până în 2080 se estimează că aproximativ 29% din populația UE va fi în vârstă de peste 65 de ani.

În contextul în care, securitatea și sănătatea lucrătorilor este necesară pentru asigurarea unei vieți profesionale sustenabile, pentru prelungirea acesteia, identificarea neconformităților în mediul de muncă, mai ales în cele în care își desfășoară activitatea lucrătorii vârstnici, care pot fi expuși unor riscuri specifice, este foarte importantă.

Pentru realizarea acestui obiectiv, inspectorii de muncă vor verifica respectarea cerinţelor legale de SSM la locurile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea lucrători vârstnici expuşi riscurilor specifice. Inspectorii de muncă vor discuta cu angajatorii şi cu lucrătorii vârstnici aspecte de SSM şi vor analiza dacă evaluarea riscurilor îi cuprinde şi pe aceştia. În urma controalelor, inspectorii de muncă vor dispune măsuri pentru a elimina neconformitățile faţă de legislația națională în domeniul SSM.

Se va insista totodată pe informare și conștientizare, pe faptul că fiecare angajator trebuie să abordeze implicat măsurile de prevenire și protecție, pentru reducerea susținută a numărului de accidente de muncă și boli profesionale și nu în ultimul rând pentru păstrarea la nivel ridicat a productivității și calității muncii.

Tot cu acest prilej, li se va reaminti angajatorilor că legislația în domeniul muncii prevede o serie de măsuri active destinate direct sau indirect și lucrătorilor vârstnici.

Astfel, angajatorii care angajează șomeri cu vârsta de peste 45 de ani sau persoane care mai au 5 ani până la îndeplinirea condițiilor de pensionare, pot beneficia de subvenții. De asemenea trebuie avută în vedere și posibilitatea derulării muncii la domiciliu sau prin telemuncă, oferind astfel posibilitatea angajaților, indiferent de vârstă, să-și desfășoare activitatea în alt loc decât sediul angajatorului.

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  

Noutati ITM

INFORMAREA, FACTOR IMPORTANT IN PREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCA

INFORMAREA, FACTOR IMPORTANT IN PREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCA

Accidentele de muncă înregistrate în fiecare an în sectorul construcții, de cele mai multe ori cu consecințe grave, reprezintă motivul principal, pentru care...

 
Comunicat de presa I.M.

Comunicat de presa I.M.

INFORMARE privind prevenirea infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) la locurile de muncă   În contextul răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus...

 
COMUNICAT DE PRESA

COMUNICAT DE PRESA

Pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus COVID-19, în aplicarea dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 3 / 24.03.2020 și a Ordinului...

 
COMUNICAT DE PRESA

COMUNICAT DE PRESA

Pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus COVID-19, în aplicarea dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 3 / 24.03.2020 și a Ordinului...