A fost verificată astfel conformitatea a 48 de produse, fiind depistate 6 produse neconforme, motiv pentu care au fost aplicate sancțiuni precum și măsuri de intrare în legalitate.
Acțiunile de control periodice efectuate de către inspectorii de muncă au avut ca obiectiv responsabilizarea agenților economici cu privire la importanța respectării dispozițiilor legale în materie.
Verificările vor continua pe parcursul anului 2024, asigurându-se astfel monitorizarea continuă a produselor introduse și puse la dispoziție pe piață ori puse în funcțiune de către operatorii economici, astfel încât acestea să fie conforme, să respecte prevederile legislației în materie, reducând astfel posibilitatea de a se produce evenimente neprevăzute de natură să pună în pericol integritatea fizică și sănătatea celor care le utilizează.
Biroul de presă al ITM Arad