Scopul acţiunii a fost prezentarea celor mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale instituţiei, angajatorilor şi angajaţilor prezenţi la întrunire li s-a oferit posibilitatea de a-şi prezenta problemele, de a-şi lămuri neclarităţile cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi.
Sesiunea de întrebări și răspunsuri a suscitat interesul participanților, care au fost interesați de puncte de vedere oficiale privitoare la punerea în aplicare a ultimelor prevederi legale. Printre principalele subiecte supuse prezentării și dezbaterii se regăsesc :
- comunicarea și cercetarea accidentelor de muncă inclusiv a celor produse în afara granițelor României;
- modalitatea prin care se pot modifica elementele contractului individual de muncă în cadrul aplicației Revisal
- majorarea salariului angajaților încadrați cu salariul minim, cu vechime de peste 24 de luni la aceeași societate.
Întâlnirea de lucru a fost apreciată de angajatori, deoarece au fost identificate și soluționate toate problemele puse în discuție, exprimându-și dorința de a participa și în viitor la asemenea întruniri.
Biroul de presă al ITM Arad