Info ITM ARAD

28 Aprilie – Ziua Internationala a Securitatii si Sanatatii in Munca


Securitatea și Sănătatea în Muncă – Să implementăm un mediu de muncă sigur și sănătos, este tema sub care Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.) celebrează la data de 28 aprilie, Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă.

Încă din anul 2003, O.I.M. s-a implicat în organizarea campaniilor la data de 28 aprilie, dând acestei date o semnificație aparte, aceea de comemorare și sărbătoare.

Astfel, sunt onorați lucrătorii răniți și decedați în accidente de muncă, fiind organizate totodată campanii de conștientizare, de prevenire a producerii de astfel de accidente, de prevenire a apariției bolilor profesionale.

Aceste campanii sunt menite să promoveze crearea unei culturi a securităţii și sănătății, care să contribuie la reducerea numărului de decese și răniri legate de muncă.

O.I.M. îi încurajează pe principalii actori (sindicate, organizații patronale și reprezentanți ai guvernului) să promoveze o cultură preventivă a securităţii și sănătății în muncă pentru a-și îndeplini obligațiile și responsabilitățile, astfel încât lucrătorii să se întoarcă în siguranță la casele lor la sfârșitul zilei de lucru.

Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă este celebrată și la nivel local, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad – Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă informează periodic angajatorii arădeni, în scopul de a spori gradul de conștientizare asupra importanței respectării normelor de protecție, sănătate și securitate în muncă, de către toți factorii implicați în procesul muncii.

Ținând seama de statistica anului precedent, în prima parte a anului 2022 fiind înregistrate 117 accidente de muncă, în diferite domenii de activitate, soldate cu 11 victime care și-au pierdut viața, în timp ce, în aceeași perioadă a anului 2023, au fost înregistrate 118 accidente de muncă, 6 persoane pierzându-și viața, conchidem că este imperios necesar să se pună accent pe instruirea personalului, pe respectarea instrucțiunilor tehnologice precum și pe respectarea disciplinei în muncă.

 

 Biroul de presă al ITM Arad

27.04.2023

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...

 

INFORMARE privind munca nedeclarata si munca subdeclarata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...

 

Actiune de control privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul României

În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...

 
Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă. Prin urmare,...