Info ITM ARAD

11 IULIE – ZIUA INSPECTIEI MUNCII


Legea nr. 337 adoptată în luna decembrie 2018, care reglementează statutul inspectorului de muncă, instituie data de 11 iulie ca fiind Ziua Inspecției Muncii, în acest an, instituția aniversând 23 de ani de la înființare (în structura sa actuală).

Pentru celebrarea acestei zile, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad vor întreprinde vizite la angajatori, vizite dedicate acțiunii de informare.

În cadrul întâlnirilor, vor avea loc discuții interactive cu privire la noutățile legislative în materie, inspectorii de muncă vor răspunde întrebărilor angajatorilor dar și a angajaților, după caz, urmărindu-se prin aceasta clarificarea problemelor cu care aceștia se confruntă.

Reiterăm faptul că aceste acțiuni de informare sunt imperios necesare, rezultatul lor fiind întotdeauna pozitiv, aspect constatat de altfel în urma întâlnirilor pe care ITM Arad le-a organizat în ultima perioadă.

Pornind de la premisa că atât angajatorii cât și angajații au obligația de a cunoaște reglementările legislative din domeniul muncii, în speță actele normative care reglementează procesul muncii, drepturile dar și obligațiile, accentul se va pune pe conștientizarea efectului negativ pe care-l poate genera munca prestată fără forme legale, precum și prejudiciile ce pot deriva din această practică, pe importanța respectării normelor de securitate și sănătate la locul de muncă, a instrucțiunilor de lucru, întrucât doar un mediu de lucru sănătos poate garanta un rezultat satisfăcător și implicit sănătatea și integritatea fizică a salariaților.

În același context, angajatorii dar și angajații precum și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați la sediul instituției pentru lămuriri și clarificări ale problemelor cu care se confruntă și care aparțin domeniului nostru de competență.

De asemenea, îi așteptăm să ne adreseze întrebări la următoarele numere de telefon: 0257 257251 int.1; 0257283644 precum și în scris la adresa de e-mail itmarad@itmarad.ro

Dorim să subliniem, că inspectorii de muncă, prin autoritatea cu care au fost investiți de lege, veghează la respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în muncă, prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea discriminării pe piaţa muncii, întrucât orice încălcare a normelor care reglementează munca, poate avea consecințe nedorite, cauzatoare de prejudicii pentru toate părțile implicate: angajatori, angajați sau lucrători (zilieri).

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...