Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad organizează concurs, în perioada 21.09.2015 – 23.09.2015, începând cu ora 10 la sediul din strada Episcopiei, nr. 11-13, pentru ocuparea postului vacant de şofer, personal contractual de execuţie din cadrul serviciului economic, resurse umane şi informatică.
Condiţii de participare
La concursul organizat pentru ocuparea postului vacant de şofer, poate participa orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:
A) Condiţii generale
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
B) Condiţii specifice
a) posesor permis auto categoria B;
b) studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
c) vechime minimă de 3 ani în conducerea de autovehicule;
d) cunoştinţe minime de mecanică auto;
e) disponibilitate pentru lucrul peste program.
Persoanele interesate vor depune până în data de 17.09.2015, la secretarul comisiei de concurs, camera 116, un dosar de înscriere conţinând:
– cerere de înscriere;
– copia actului de identitate;
– diplome de studii şi alte acte care atestă efectuarea unor specializări – în copie, şi documentele originale care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, sau, se depun copii legalizate;
– copia carnetului de muncă – dacă este cazul;
– adeverinţă medicală – care să ateste starea de sănătate corespunzătoare + aviz psihologic;
– cazier judiciar;
– recomandare de la ultimul loc de muncă sau copie de pe fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale din anul anterior, după caz.
Pentru actele solicitate la dosar în copie, la înscriere se prezintă secretarului comisiei, actele originale.
Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...
În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...
Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă.
Prin urmare,...