Info ITM ARAD

Comunicat de presă


17 noiembrie 2015

 

 

Comunicat de presă

 

 

Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoare de 632.613 euro și a depistat 202 de persoane care lucrau fără forme legale într-o săptămână

 

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 09 – 13 noiembrie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 632.613 euro, adică 2.783.500 de lei. Au fost depistate 202 de persoane care lucrau la negru. Dintre acestea 45 erau din județul Arad.

 

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.928.500 de lei din care 1.460.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 3 propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi 554 de angajatori.

 

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 855.000 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 40 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. 18 dintre acestea au fost înregistrate în București. Au fost dispuse 13 opriri de echipamente și sistarea activității la 5 angajatori.

 

”În contextul actual, intern și internațional, al legislației muncii, ne-am propus intensificarea controalelor în județele de la frontiera României. Astfel preîntâmpinăm încălcarea legii și prevenim evenimentele nedorite din domeniul de competență. În același timp, în acord cu tendințele europene, vom pune accent pe instruirea inspectorilor de muncă, astfel încât aceștia să aibă instrumente și competențe potrivite, pentru îndeplinirea misiunilor.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

Serviciul Comunicare

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...

 

INFORMARE privind munca nedeclarata si munca subdeclarata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...

 

Actiune de control privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul României

În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...

 
Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă. Prin urmare,...