În perioada aprilie-iunie 2018, inspectorii de muncă arădeni au desfășurat acțiuni de verificare a modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, registrul general de evidență a salariaților și stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2018.
În urma controalelor desfășurate la un număr de 203 angajatori din județul Arad, verificați cu ocazia acestei campanii, s-au constatat următoarele aspecte:
– 99% dintre aceștia, respectiv 201 angajatori au respectat prevederile art. VII din OUG nr. 82/2017 în ceea ce privește negocierea colectivă pentru modificarea salariilor brute în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat.
– de asemenea, din totalul angajatorilor controlați, 184 de angajatori au respectat prevederile legale în sensul că, orice modificare a drepturilor salariale, care s-a produs de la data intrării în vigoare a OU.G. 82/2017 și până la data de 31 martie 2018, trebuia transmisă în REVISAL până la 31 martie 2018. Angajatorii care nu au respectat prevederile menționate anterior au reprezentat 9,4% din numărul total al angajatorilor controlați.
– referitor la respectarea prevederilor HG nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, menționăm faptul că doar 3 dintre angajatorii controlați nu au respectat această prevedere.
Cu ocazia controalelor desfășurate, au fost identificate și alte neconformități în ceea ce privește prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă, fiind aplicate în total 208 sancțiuni, din care amenzi în valoare de 209.100 lei.
Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...
În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...
Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă.
Prin urmare,...