Info ITM ARAD

Reglemantari noi in munca cu zilierii


 

ÎN ATENȚIA ANGAJATORILOR – BENEFICIARI :

REGLEMENTARI NOI ÎN MUNCA CU ZILIERII

 

Întrucât luna mai a debutat cu noi modificări în ceea ce privește exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, ITM Arad aduce în atenția tuturor celor interesați completările și modificările survenite în actul normativ – Legea nr.52 / 2011.

Astfel, conform noilor reglementări, zilierii nu pot presta activități pentru același beneficiar pe o perioadă mai mare de 90 de zile cumulate în timpul unui an calendaristic.

Prin excepție, această perioadă poate fi extinsă până la 180 de zile pentru activități din domeniul agriculturii, creșterii animalelor în sistem extensiv (prin pășunat sezonier), activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aparținând universităților acreditate precum și în domeniul viticol.

O noutate în materie o constituie faptul că pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri, beneficiarul are obligația de a plăti contribuția de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, conferind zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii.

Deasemenea, una din completările importante și de real interes pentru angajatori o reprezintă suplimentarea domeniilor de activitate pretabile muncii prestate de către zilieri :

Astfel, pe lângă agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură, vor putea fi prestate activități și în următoarele domenii :

– activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor – grupa 823;

– publicitate – grupa 731;

– activităţi de interpretare artistică – spectacole – clasa 9001, activităţi-suport pentru interpretarea artistică – spectacole – clasa 9002 şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole – clasa 9004;

– creşterea şi reproducţia animalelor semidomesticite şi a altor animale – clasa 0149;

– h) activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente – diviziunea 5621;

– activităţi de întreţinere peisagistică – plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare – clasa 8130;

– restaurante – clasa 5610;

– baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor – clasa 5630;

– activităţi ale grădinilor zoologice, botanice şi ale rezervaţiilor naturale – clasa 9140.

În ceea ce privește sănătate și securitatea în muncă, în cazul producerii unui accident de muncă sau boală profesională, plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale cade în sarcina beneficiarului.

Reiterăm cu acest prilej că zilierii pot presta DOAR muncă necalificată pentru beneficiar, fiind interzisă desfășurarea de activități în beneficiul unui terț.

 

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...

 

INFORMARE privind munca nedeclarata si munca subdeclarata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...

 

Actiune de control privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul României

În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...

 
Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă. Prin urmare,...