Info ITM ARAD

REGULI NOI LA INCADRAREA IN MUNCA A PERSOANELOR CU HANDICAP


Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajatorii de pe raza județului Arad că începând cu data de 25 iulie 2020 au devenit aplicabile modificările survenite la Legea nr. 448 / 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În acest context, reamintim angajatorilor care sunt drepturile de care beneficiază persoanele cu handicap încadrate în muncă sau aflate în căutarea unui loc de muncă: cursuri de formare profesională, adaptare rezonabilă la locul de muncă, consiliere din partea unui consilier specializat în medierea muncii, perioadă de probă la angajare de cel puțin 45 de zile lucrătoare, preaviz plătit de minimum 30 de zile lucrătoare acordat la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive neimputabile angajatului precum și posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi, dacă beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare.

Un element de noutate pe care-l aduce modificarea legislativă, vizează obligația angajatorului de a asigura accesul persoanelor cu handicap la ocuparea unui loc de muncă adaptat, conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap precum și de a adapta rezonabil locul de muncă ce urmează a fi ocupat de către acestea.

Legiuitorul definește ,,adaptare rezonabilă la locul de muncă” ca fiind totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea şi/sau adaptarea programului de lucru în conformitate cu potenţialul funcţional al persoanei cu handicap, achiziţionarea de echipament asistiv, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea;

Neasigurarea adaptării locului de muncă conform celor expuse mai sus constituie contravenție, angajatorii riscând amenzi cuprinse între 10.000 și 25.000 lei.

Reiterăm cu acest prilej, că în contextul încadrării în muncă, prin persoană cu handicap se înţelege şi persoana invalidă gradul III.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

10.10.2025 – ora 11:00 ITM Arad și Serviciul pentru Imigrări Arad întâlnire cu angajatorii și angajații din Arad Vineri, 10.10.2025, începând cu ora 11:00,...

 
ITM ARAD : Controale în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10

ITM ARAD : Controale în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10

COMUNICAT DE PRESĂ ITM ARAD : Controale în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10 În perioada 29.09.2025 – 03.10.2025, inspectorii de muncă din cadrul...

 
Examen de promovare in grad profesional

Examen de promovare in grad profesional

Rezultat final

 
ITM Arad – Verificări la beneficiarii care utilizează munca zilierilor precum și la cei care desfășoară activități în industria extractivă

ITM Arad – Verificări la beneficiarii care utilizează munca zilierilor precum și la cei care desfășoară activități în industria extractivă

COMUNICAT DE PRESĂ ITM Arad – Verificări la beneficiarii care utilizează munca zilierilor precum și la cei care desfășoară activități în industria...