Reglemantari noi cu privire la activitatea de resurse umane si solutionarea conflictelor de munca
ITM ARAD > Noutati > Reglemantari noi cu privire la activitatea de resurse umane si solutionarea conflictelor de munca
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajatorii, că în Monitorul Oficial nr.893 din data de 30.09.2020 a fost publicată Legea nr.213 care aduce modificări și completări Legii nr. 53 / 2003 – Codul Muncii.
Conform noilor reglementări, la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă ori pe durata concilierii unui conflict individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de către un consultant extern specializat în legislația muncii, respectiv de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, opțiunea aparținând părților.
De asemenea, actul normativ dă dreptul angajatorilor de a-și organiza activitatea de resurse umane și salarizare fie prin asumarea de către aceștia a atribuțiilor specifice fie prin desemnarea unuia sau a mai multor angajați cărora să le stabilească prin fișa postului atribuții privind activitateade resurse umane și salarizare, având totodată și posibilitatea de a contracta servicii externe specializate în resurse umane și salarizare.
Ca element de noutate, legiuitorul stabilește cu titlu de obligație, ca serviciile externe specializate în resurse umane și salarizare să fie coordonate de către un expert în legislația muncii.
Consultantul extern specializat în legislația muncii poate îndeplini de asemenea rolul de mediator în cazul unui conflict individual de muncă, acesta stăruind pe lângă părți, imparțial și neutru, pentru soluționarea conflictului pe cale amiabilă, prin procedura concilierii și poate fi împuternicit de către angajator pentru efectuarea cercetării disciplinare.
În vederea promovării soluționării amiabile și cu celeritate a conflictelor individuale de muncă, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot cuprinde în contract o clauză prin care stabilesc că orice conflict individual de muncă se soluționează pe cale amiabilă, prin procedura concilierii.
Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...
În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...
Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă.
Prin urmare,...