Info ITM ARAD

ITM Arad – Verificarea conditiilor de lucru in zilele cu temperaturi extreme 


 În această perioadă, în care se înregistrează temperaturi extrem de mari, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad desfășoară acțiuni de control la sediile sociale dar și la punctele de lucru ale angajatorilor, verificându-se în principal dacă sunt respectate măsurile de protecție ale angajaților, măsuri menite să asigure condiții de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute de normele generale de protecție a muncii.

 Controalele vizează atât pe angajatorii a căror activitate se desfășoară în aer liber, în special în domeniul construcțiilor dar și pe angajatorii și angajații care își desfășoară activitatea în incinte.

În paralel cu acțiunile de control, inspectorii de muncă desfășoară și acțiuni de informare, accentul fiind pus pe obligația ce incumbă angajatorilor, respectiv de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru a preveni producerea de accidente sau boli profesionale.

Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, astfel că inspectorii de muncă se vor afla pe teren, pentru o monitorizare permanentă a respectării normelor care asigură sănătatea și securitatea lucrătorilor.

Subliniem faptul că obligații nu sunt stabilite doar în sarcina angajatorilor ci și a angajaților, aceștia având îndatorirea de a purta echipamentul de lucru și de protecție, de a respecta instrucțiunile de lucru, astfel încât pericolul de producere a accidentelor să fie redus la minim.

Reamintim angajatorilor care nu pot asigura condiții elementare de protecție în perioadele cu temperaturi ridicate că au posibilitatea fie de a recurge la reducerea zilei de lucru, fie la eșalonarea programului pe două perioade ale zilei : până la ora 11,00 și după ora 17,00 sau la întreruperea colectivă a lucrului (cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă).

Aceste măsuri se pot aplica în cazul în care condițiile climatice nefavorabile se mențin cel puțin două zile consecutiv.

În ceea ce privește recuperarea timpului nelucrat și modalitățile de plată, angajatorii, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților, după caz, vor stabili modalitățile de recuperare.

Astfel, recuperarea timpului nelucrat poate fi făcută prin următoarele modalități :

– prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;

– fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.

 

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Astfel cum am precizat și în comunicatul anterior, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad continuă și în această lună...

 

INFORMARE privind munca nedeclarata si munca subdeclarata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, aduce la cunoștința angajatorilor, angajaților și lucrătorilor că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii,...

 

Actiune de control privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul României

În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...

 
Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Luna octombrie reprezintă în fiecare an o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă. Prin urmare,...