Info ITM ARAD

07.03.2023 – O noua intalnire ITM Arad – angajatori/angajati, cu participarea Serviciului pentru Imigrari al judetului Arad (IGI)


Marți, 07.03.2023, începând cu ora 10.00, la sediul Rectoratului Universității ”AUREL VLAICU” din Arad (fostul Liceu Sanitar – lângă Primăria Arad), sala 13, va avea loc o întrunire între inspectorii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, angajatorii/angajaţii din municipiul Arad si lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Imigrari al judetului Arad (IGI).

La întrunire vor participa reprezentanţii I.T.M. Arad, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă, ce vor prezenta modificările legislative din domeniul relaţiilor de muncă și reprezentantii Serviciului pentru Imigrari al judetului Arad (IGI) ce vor prezenta noutatile legislative cu privire la piata muncii și la migratia forței de muncă.

Ca de obicei, vor avea loc dezbateri ce vor viza cele mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale celor două instituţii precum și ceea ce implică procedura de angajare a cetățenilor străini, în contextul actual. Ceea ce considerăm a fi cel mai important, este faptul că atât angajatorii cât şi angajaţii prezenţi la întrunire vor avea posibilitatea de a-şi prezenta problemele sau de a-şi lămuri neclarităţile, adresându-se direct reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, respectiv Serviciului pentru Imigrari al judetului Arad, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi.

Biroul de presă al ITM Arad

03.03.2023

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM Arad – 30 septembrie 2025 ultima zi de REVISAL

ITM Arad – 30 septembrie 2025 ultima zi de REVISAL

Hotărârea Guvernului nr. 295 din 27 martie 2025 a adus o serie de noutăți în ceea ce privește operarea și transmiterea modificărilor aduse elementelor contractelor...

 
INFORMARE privind Registrul General de Evidenta al Salariatilor

INFORMARE privind Registrul General de Evidenta al Salariatilor

Hotărârea Guvernului nr. 295 din 27 martie 2025 a adus o serie de noutăți în ceea ce privește operarea și transmiterea modificărilor aduse elementelor contractelor...

 
Examen de promovare in grad profesional

Examen de promovare in grad profesional

Anunt examen de promovare in grad profesionalBibliografie si tematica

 
ITM Arad – Respectarea dispozitiilor legale in domeniul relatiilor de munca si al securitatii muncii de catre angajatorii cetatenilor straini

ITM Arad – Respectarea dispozitiilor legale in domeniul relatiilor de munca si al securitatii muncii de catre angajatorii cetatenilor straini

În perioada 28 iulie 2025 – 01 august 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către...