Info ITM ARAD

Informare si constientizare cu privire la negocierea colectiva


Ca și în anul precedent și pe parcursul anul 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad vor fi implicați în Campania națională de informare și conștientizare cu privire la aplicarea corectă a Legii dialogului social, cu accent pe negocierea colectivă la nivel de unitate.

După cum este știut, Constituția României recunoaște la art.40, dreptul la asociere în sindicate, patronate și asociații profesionale, cu definirea misiunii acestora de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor, la art.41 alin.5 fiind recunoscut dreptul de negociere colectivă în muncă și de aplicare a convențiilor colective.

De asemenea, potrivit art.97 alin.1 din Legea 367 / 2022 privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați / lucrători. Angajatorul are obligația de a convoca părțile de reprezentare a lucrătorilor, precum și să susțină cadrul adecvat de alegere a reprezentanților lucrătorilor în lipsa existenței unui sindicat. Negocierea colectivă poate fi demarată și de către sindicat.

Prin urmare, obiectivele campaniei vizează promovarea negocierii colective, având în vedere principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajați/lucrători, pe de o parte și angajatori, de pe altă parte.

Apelând la negocierea colectivă angajații pot dobândi drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile și nu în ultimul rând participarea la procesele decizionale. Salariul nu face obiectul negocierii colective, însă drepturile salariale finale se stabilesc prin negociere în limitele minime și maxime prevăzute de legile speciale și cu încadrarea în bugetul aprobat.

În ceea ce-i privește pe angajatori, negocierea colectivă poate asigura o pace socială și un climat de muncă favorabil performanței, productivitate și loialitate a personalului net îmbunătățite, participare mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară precum și rezolvarea mai facilă a litigiilor.

Acțiunile ce vor fi întreprinse nu vor viza doar informarea și conștientizarea ci și corectitudinea de punere în aplicare a dispozițiilor legale privind negocierea colectivă și relațiile de muncă.

Astfel, în luna ianuarie au fost verificați și îndrumați un număr de 42 angajatori cu privire la importanța și necesitatea negocierii colective, fiind dispuse 20 de măsuri de intrare în legalitate.

Precizăm încă o dată, că potrivit Legii nr.367 / 2022 privind dialogul social, în situația în care într-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă parte îndreptățită să participe la negocierea colectivă, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Informare si constientizare cu privire la negocierea colectiva

Informare si constientizare cu privire la negocierea colectiva

Ca și în anul precedent și pe parcursul anul 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad vor fi implicați în Campania națională...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului IV al...

 
Actiune de control privind articolele pirotehnice

Actiune de control privind articolele pirotehnice

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în perioada 09.12.2024 – 10.01.2025 ample acțiuni de control pentru...

 
Modificari privind salariul minim brut garantat in plata

Modificari privind salariul minim brut garantat in plata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajații și angajatorii de pe raza județului Arad, că în Monitorul Oficial nr. 1185 din 28 noiembrie 2024...