Info ITM ARAD

Actiune de control privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul României


În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat modul de respectare de către angajatori a prevederilor Ordonanței Guvernului nr.25 / 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Acțiunea, de tip Campanie Națională, s-a desfășurat sub coordonarea Inspecției Muncii, face parte din Programul – cadru de acțiuni pe anul 2024 și a vizat prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România.

Cetățenii străini non UE, pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României în condițiile impuse de actul normativ susmenționat precum și cu respectarea prevederilor Codului Muncii.

În acest context, angajatorii români au obligația ca înaintea primirii la muncă a cetățenilor străini non UE să obțină avizul de angajare, eliberat de Serviciul de Imigrări al județului Arad, să întocmească contract individual de muncă și să îl transmită în Registrul general de evidență al salariaților.

Pe parcursul verificărilor, s-a urmărit identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, identificarea angajatorilor români care primesc la muncă lucrători străini non UE detașați, s-a verificat dacă este garantat în plată salariul de bază minim brut pe țară, dacă sunt respectate dispozițiile privind timpul de muncă și de odihnă și nu în ultimul rând condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea lucrătorii străini, în speță respectarea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă.

Subliniem că cel mai important obiectiv urmărit a fost creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor români cu privire la necesitatea și obligativitatea respectării dispozițiilor legale privind angajarea străinilor, consecința directă fiind diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României.

Inspectorii de muncă au dispus măsuri obligatorii de intrare în legalitate, angajatorilor la care s-au constatat neconformități, aplicându-se și sancțiuni contravenționale acolo unde gravitatea faptelor a impus.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM Arad – La multi ani Inspectia Muncii!

ITM Arad – La multi ani Inspectia Muncii!

Azi, de Ziua Inspecției Muncii, reconfirmăm angajamentul nostru pentru siguranță și legalitate la locul de muncă. Prin Legea nr. 337 adoptată în luna decembrie...

 
ITM Arad – Masuri de protectie pe timp de canicula

ITM Arad – Masuri de protectie pe timp de canicula

Având în vedere prognoza meteorologică a următoarei perioade, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad readuce în atenția angajatorilor obligațiile legale...

 
ITM Arad – Actiuni de control in constructii

ITM Arad – Actiuni de control in constructii

În perioada 16.06.2025 – 20.06.2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat o acțiune de control la angajatorii...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2025

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2025

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului I al anului...