Info ITM ARAD

Autorizarea din punct de vedere al sanatatii si securitatii in munca de catre Inspectoratul Teritorial de Munca


Legea 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, în speță prevederilor art. 13, lit. c) stipulează expres faptul că în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în munca şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, printre alte obligaţii, înainte de începerea oricărei activităţi, angajatorul trebuie să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Important de știut că lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei – conform prevederilor art. 39, alin. (2) din Legea 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.

Conform dispozițiilor Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, normă metodologică aprobată prin HG 1425/2006, nu se autorizează:

 

  • persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 265 / 2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului;
  • b) persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale pentru care procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44 / 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare;

Prin urmare, potrivit normelor metodologice enunțate mai sus, Inspectoratele Teritoriale de Muncă autorizează următoarele tipuri de persoane juridice:

  • instituţiile statului;
  • primăriile;
  • unităţile de învăţământ;
  • societăţile agricole;
  • cabinetele de avocaţi;
  • notariatele;
  • ONG-uri.

Astfel, în vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea o cerere, completată în două exemplare semnate în original de către angajator, care va fi însoțită de:

  1. a) copii de pe actele de înfiinţare;
  2. b) declaraţia pe propria răspundere din care rezultă că pentru activităţile declarate sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

Precizăm că atât cererea cât şi declaraţia sunt puse la dispoziţia angajatorului pe pagina oficială de web la secțiunea ,,Formulare utile” sau pot fi găsite în anexa 1 şi 2 de la Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, normă metodologică aprobată prin HG 1425/2006.

Termenul legal de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii.

Subliniem faptul că în cazul constatării de nereguli grave, inspectorul de muncă poate dispune sistarea activităţii şi, respectiv, poate propune înscrierea măsurii de sistare a activităţii în certificatul constatator.

În cazul în care se recurge la măsura sistării activităţii, angajatorul poate relua activitatea numai după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a obţinut autorizarea.

 

Biroul de Presă al ITM Arad

30.01.2023

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează că în perioada 23 – 25 mai 2025 a avut loc la Iași cea de-a XI–a ediție a Concursului Național „ȘTIU...

 
INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

În cursul anului 2024, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 215 contracte colective de muncă, iar domeniile de activitate...

 
ITM Arad – Controale in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe, silvicultura si alte activitati forestiere

ITM Arad – Controale in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe, silvicultura si alte activitati forestiere

Începând cu luna aprilie și până la finele lunii septembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad sunt implicați în Campania Națională pentru...

 
Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca

Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia...