Info ITM ARAD

Certificatele de atestare a vechimii in munca eliberate si de catre inspectoratul teritorial de munca


Deși Codul Muncii obligă angajatorii să elibereze, la solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, un extras din registru, datat și certificat pentru conformitate, sau o adeverință care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, totuși, din ce in ce mai multe persoane apelează la ITM pentru a intra în posesia unui asemena document. ITM eliberează un extras din registru, doveditor al vechimii în munca, doar contra cost, față de angajator care nu percepe taxe, acest lucru intrând în obligațiile legale ale acestuia din urmă.

În acest sens, precizăm că, numai în ultima lună, ITM Arad a eliberat peste 300 de documente doveditoare a vechimii în muncă, numărul solicitărilor fiind în continuă creștere.

Pe această cale, facem apel la persoanele fizice  să solicite întâi angajatorilor eliberarea de certificate doveditoare a vechimii în muncă, iar în cazul nesolutionării favorabile a cererii, să apeleze la serviciile ITM, care sunt contra cost (20 lei/document conform Ordin nr. 826/2014).

Totodată, reamintim persoanelor fizice că, în arhivele ITM, încă se găsesc peste 14.000 cărți de muncă ce iși așteaptă titularii, cărți de muncaă ce se pot ridica personal de la sediul ITM sau prin împuternicit, în baza unei procuri notariale.

 

Biroul de presă al ITM Arad

 

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

10.10.2025 – ora 11:00 ITM Arad și Serviciul pentru Imigrări Arad întâlnire cu angajatorii și angajații din Arad Vineri, 10.10.2025, începând cu ora 11:00,...

 
ITM ARAD : Controale în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10

ITM ARAD : Controale în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10

COMUNICAT DE PRESĂ ITM ARAD : Controale în domeniul industriei alimentare – cod CAEN 10 În perioada 29.09.2025 – 03.10.2025, inspectorii de muncă din cadrul...

 
Examen de promovare in grad profesional

Examen de promovare in grad profesional

Rezultat final

 
ITM Arad – Verificări la beneficiarii care utilizează munca zilierilor precum și la cei care desfășoară activități în industria extractivă

ITM Arad – Verificări la beneficiarii care utilizează munca zilierilor precum și la cei care desfășoară activități în industria extractivă

COMUNICAT DE PRESĂ ITM Arad – Verificări la beneficiarii care utilizează munca zilierilor precum și la cei care desfășoară activități în industria...