Info ITM ARAD

Comunicat de presă


În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 268.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 48 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. 21 dintre acestea au fost înregistrate în București.

”Vrem locuri de muncă sigure și sănătoase pentru angajați după modelul inițiat de Uniunea Europeană, prin a ține sub control stresul și riscurile psihosociale care apar în rândul lucrătorilor. Rezultatele noastre nu sunt cuantificate doar la nivel de amenzi și măsuri dispuse, ci și prin aderare la preocupările europene recente în domeniu. În prezența domnului Tim Tregenza, Network Manager al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în muncă am încheiat Campania europeană 2014 – 2015: Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase. Inspecția Muncii s-a implicat și a urmărit sensibilizarea opiniei publice cu privire la stres și riscuri psihosociale. Direct sau prin inspectoratele teritoriale de muncă a urmărit conștientizarea tuturor actorilor implicați în acest proces, de la lucrători până la angajatori și parteneri sociali, asupra riscurilor pe care acest factor aparent nevăzut le presupune. Stresul sub control a fost nu doar slogan de campanie ci și obiectiv urmărit de inspectorii de muncă. Au avut loc conferințe regionale, chestionări și verificări în domenii de activitate expuse acestui factor pentru a elabora o metodă națională de evaluare a stresului profesional. Inspectoratele teritoriale de muncă din Cluj, Iași, Ilfov, Sibiu și Timiș fac parte dintr-un proiect pilot care va reuni toate rezultatele din campaniile derulate la nivel european. Stresul la locul de muncă genrează afecțiuni psihice în Europa cu costuri anuale estimate la 240 de miliarde de euro, realitate care ne obligă să nu oprim nici un demers de ținere sub control.” – Dantes Nicolae BRATU, inspector general de stat.

Serviciul Comunicare

Comunicat de presă IM 08.10.2015

Pages: 1 2

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

INFORMARE privind concediul paternal

INFORMARE privind concediul paternal

Concediul paternal se acordă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut...

 
Informare si constientizare cu privire la negocierea colectiva

Informare si constientizare cu privire la negocierea colectiva

Ca și în anul precedent și pe parcursul anul 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad vor fi implicați în Campania națională...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului IV al...

 
Actiune de control privind articolele pirotehnice

Actiune de control privind articolele pirotehnice

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în perioada 09.12.2024 – 10.01.2025 ample acțiuni de control pentru...