Info ITM ARAD

COMUNICAT DE PRESA


Pentru limitarea răspândirii și infectării cu noul coronavirus COVID-19, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează persoanele interesate, că pe toată perioada stării de urgență, preluarea cererilor de eliberare a parolelor și de transmitere a registrelor electronice de evidență a salariaților, a cererilor pentru eliberarea extraselor REVISAL precum și a adeverințelor de vechime, se realizează prin intermediul poștei electronice, la adresa itmarad@itmarad.ro.

 

Informăm totodată că aceeași procedură este aplicată și în ceea ce privește eliberarea registrelor de zilieri, expedierea registrelor urmând a se realiza prin intermediul serviciului de curierat / poștă.

 

Pentru efectuarea cu celeritate a operațiunilor, recomandăm accesarea site-ului I.T.M. Arad, secțiunea ,,Formulare utile” unde se regăsesc modelele de cerere utilizate în această perioadă – marcate cu mențiunea ,,situație de urgență”, acestea cuprinzând și cerințele necesar a fi îndeplinite pentru eliberarea documentelor solicitate.

 

Informații suplimentare se pot obține la telefon : 0257 257251 (int.8; int.0)

 

Biroul de Presă al ITM Arad

 

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM Arad – Controale la angajatorii care desfasoara activitati de jocuri de noroc si pariuri

ITM Arad – Controale la angajatorii care desfasoara activitati de jocuri de noroc si pariuri

În perioada 13.10.2025 – 17.10.2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost implicați în acțiuni de control la...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul III al anului 2025

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul III al anului 2025

Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului III...

 
Examen de promovare in grad profesional

Examen de promovare in grad profesional

AnunțBibliografie si tematica

 
ITM Arad și Serviciul pentru Imigrări Aradîntâlnire cu angajatorii și angajații din Arad

ITM Arad și Serviciul pentru Imigrări Aradîntâlnire cu angajatorii și angajații din Arad

10.10.2025 – ora 11:00 ITM Arad și Serviciul pentru Imigrări Arad întâlnire cu angajatorii și angajații din Arad Vineri, 10.10.2025, începând cu ora 11:00,...