Info ITM ARAD

Comunicat de presa

 05.10.2022

 Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajatorii, că în Monitorul Oficial nr.961 din 03 octombrie 2022 a fost publicată Legea nr.275 / 30.09.2022 privind respingerea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.37 / 2021 pentru modificarea și completarea Codului Muncii.

Prin urmare, prin respingerea acestui act normativ, se repune în sarcina angajatorilor care fac parte din categoria microîntreprinderilor obligația de a întocmi fișa postului și de a o aduce la cunoștința persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului, după caz, anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă.

Totodată, angajatorii, inclusiv cei care fac parte din categoria microîntreprinderilor, au obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.

În cazul salariaților mobili precum și a celor care își desfășoară activitatea la domiciliul lor, evidențierea muncii prestate se va face conform dispozițiilor Legii nr.53 / 2003 – Codul Muncii, cu respectarea clauzelor prevăzute în contractul individual de muncă.

În același context, se revine la obligația tuturor angajatorilor, de a întocmi Regulamentul intern, fiind eliminată astfel excepția de care au beneficiat cei încadrați în categoria microîntreprindelor.

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
Noutati ITM

Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...