Info ITM ARAD

Contracte colective de munca, înregistrate la ITM Arad in anul 2023


În cursul anului 2023, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 221 contracte colective de muncă (inclusiv acte adiționale), iar domeniile de activitate în care au fost negociate cele mai multe contracte au fost: industria prelucrătoare, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, activități de servicii administrative și activități de servicii suport, agricultură, silvicultură și pescuit, transport și depozitare, construcții, etc..

Astfel, numărul total de contracte colective de muncă (inclusiv acte adiționale) înregistrate la ITM Arad în luna decembrie a anului 2023 este de 26 iar cumulat de la începutul anului 221, din care 190 contracte colective de muncă și 31 acte adiționale.

Clauzele contractului colectiv de muncă se aplică de la data înregistrării lor la autoritatea competentă sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților. Important de menționat este că orice modificare adusă contractului colectiv de muncă trebuie consemnată într-un act adițional semnat de toate părțile care au încheiat contractul și înregistrat, în condițiile legii, la autoritatea unde a fost înregistrat și contractul colectiv.

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, menționăm faptul că actele care trebuie depuse în vederea înregistrării contractului colectiv de muncă (art. 110 alin. 2 din Legea 367/2022) sau a actelor adiționale se regăsesc postate pe pagina de internet a instituției noastre www.itmarad.ro, la secțiunea – contracte colective de muncă.

Contractele colective de muncă, încheiate de către unitățile din județul Arad, se înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13, camera 2.

Menționăm că anterior înregistrării la I.T.M. Arad a contractelor colective de muncă, au loc consultări privind respectarea prevederilor legale, astfel încât să se stabilească în cuprinsul acestora, drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM Arad – Verificari la angajatorii care desfasoara activitate in domeniul „Intretinerea si repararea autovehiculelor”

ITM Arad – Verificari la angajatorii care desfasoara activitate in domeniul „Intretinerea si repararea autovehiculelor”

În perioada 23 – 26 aprilie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului I al anului...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...