Info ITM ARAD

Contracte colective de munca, inregistrate la ITM Arad


În cursul anului 2017, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 253 contracte colective de muncă, iar domeniile de activitate în care au fost negociate cele mai multe contracte au fost: industria prelucrătoare, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, agricultură, silvicultură şi pescuit, transport şi depozitare, construcţii, etc.

În contextul modificărilor aduse Codului fiscal privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la salariat, intrate în vigoare începând cu 01 ianuarie 2018, legiuitorul a stabilit potrivit art. VII din OUG 82/2017 obligația angajatorilor de a iniția negocieri colective pentru punerea în aplicare a acestor modificări.

Astfel, în luna decembrie 2017 au fost depuse la ITM ARAD un număr de 248 de acte adiționale la contractele colective de muncă, în temeiul OUG 82/2017. Numărul total de acte adiționale privind modificarea sau prelungirea contractelor colective de muncă depuse în anul 2017 a fost de 305.

Clauzele contractului colectiv de muncă se aplică de la data înregistrării lor la autoritatea competentă sau de la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor. Important de menționat este că orice modificare adusă contractului colectiv de muncă trebuie consemnată într-un act adiţional semnat de toate părţile care au încheiat contractual și înregistrat, în condițiile legii, la autoritatea unde a fost înregistrat și contractul colectiv.

Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, menţionăm faptul că actele care trebuie depuse în vederea înregistrării contractului colectiv de muncă (art. 143 alin. 2 din Legea 62/2011) sau a actelor adiţionale se regăsesc postate pe pagina de internet a instituţiei noastre www.itmarad.ro, la secţiunea – contracte colective de muncă.

Contractele colective de muncă, încheiate de către unitățile din județul Arad, se înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13, camera 2.

Menţionăm că anterior înregistrării la I.T.M. Arad a contractelor colective de muncă, au loc consultări privind respectarea prevederilor legale, astfel încât să se stabilească în cuprinsul acestora, drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului I al anului...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...