Info ITM ARAD

ITM Arad – Actiune de control la angajatorii care desfasoara activitati de fabricare, depozitare, pastrare, transport si comercializare, a articolelor pirotehnice


Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în prima jumătate a lunii februarie ample acțiuni de control pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind autorizarea angajatorilor care desfășoară activități de fabricare, depozitare, păstrare, transport și comercializare, a articolelor pirotehnice și pentru verificarea modului de respectare, de către aceștia, a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă.

Este știut faptul că articolele pirotehnice fac parte din categoria produselor periculoase, cu toate acestea ele își găsesc o largă aplicabilitate cu ocazia diferitelor evenimente și festivități.

În cadrul acestei campanii, verificările au vizat în special aspecte cu privire la modul de depozitare și manipulare, la modul de etichetare a acestor produse, inclusiv dacă au inscripționate în limba română instrucțiuni de utilizare, categoria din care fac parte, termenul de garanție precum și pericolele pe care le poate genera păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor neconformă, dacă agenții economici au angajat personal autorizat, respectiv pirotehnicieni și nu în ultimul rând dacă sunt autorizați conform legii, de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad și de către Inspectoratul Județean de Poliție Arad.

În ceea ce privește domeniul relațiilor de muncă, inspectorii de muncă au pus accent pe verificarea modului de respectare a prevederilor legale cu privire la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă cât și pe informarea angajatorilor dar și a lucrătorilor, asupra efectelor nocive și mai ales a consecințelor pe care le generează munca fără forme legale, întrucât persoana care lucrează fără a avea încheiat un contract de muncă este lipsită de protecție socială, nu poate să-și revendice drepturile, nu beneficiază de concediu de odihnă, de concediu medical și evident, nu are siguranța plății salariului, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului.

Totodată, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni.

De asemenea, amenzile de care sunt pasibili cei care încalcă legea sunt cuprinse între 1000 lei și 7500 lei, în cazul contravenienților persoane juridice limitele minime și maxime ale amenzilor majorându-se cu 100%.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM ARAD – Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

ITM ARAD – Actiune de informare si constientizare a angajatorilor si salariatilor cu privire la eliberarea adeverintelor de vechime

Începând cu data de 11.10.2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au demarat o acțiune de informare și conștientizare...

 
24.10.2024 – ora 12:00 – ITM Arad si Serviciul pentru Imigrari Arad – intalnire cu angajatorii si angajatii din Arad

24.10.2024 – ora 12:00 – ITM Arad si Serviciul pentru Imigrari Arad – intalnire cu angajatorii si angajatii din Arad

Joi, 24.10.2024, începând cu ora 12:00, va avea loc o nouă întâlnire cu angajatorii și angajaţii din municipiul Arad. Întâlnirea va avea loc la sediul Rectoratului...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul III al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul III al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului III al...

 
ITM ARAD – Verificari la angajatorii care desfasoară activitate in domeniul „Spalare si curatare a articolelor textile si a produselor din blana” precum si „Activitati de intretinere corporala”

ITM ARAD – Verificari la angajatorii care desfasoară activitate in domeniul „Spalare si curatare a articolelor textile si a produselor din blana” precum si „Activitati de intretinere corporala”

În perioada 08 – 11 octombrie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii...