Info ITM ARAD

ITM Arad – Actiune de control la constructorii din municipiul Arad


Vineri, 31 martie 2023, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad, având sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au inițiat o amplă acțiune de control la constructorii ce-și desfășoară activitatea pe raza municipiului Arad.

Acțiunea a vizat depistarea prestării muncii fără forme legale în acest sector de activitate, fiind știut faptul că este un domeniu susceptibil „muncii la negru”.

Acțiunea a dovedit acest fapt, pe parcursul controlului fiind depistată o persoană fizică ce utiliza nu mai puțin de 13 muncitori fără forme legale.

Dat fiind gravitatea faptei, persoana fizică a fost sancționată cu amenda maximă prevăzută de lege, în speță 200.000 lei.

De asemenea, sancțiuni au primit și muncitorii, fiecăruia fiindu-i aplicată amendă în cuantum de 1000 lei.

Readucem din nou în atenția angajatorilor, lucrătorilor precum și în atenția persoanelor fizice care intenționează să folosească ,,munca la negru”, efectele nocive și mai ales consecințele pe care le generează munca fără forme legale, întrucât persoana care lucrează fără a avea încheiat un contract de muncă este lipsită de protecție socială, nu poate să-și revendice drepturile, nu beneficiază de concediu de odihnă, de concediu medical și evident, nu are siguranța plății salariului, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului.

În egală măsură, angajatorul (persoană fizică sau juridică) care recurge la utilizarea muncii fără forme legale este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de către acesta și nu mai puțin important, eludarea legii atrage după sine sancțiuni drastice.

 

Biroul de presă al ITM Arad

03.04.2023

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului IV al...

 
Actiune de control privind articolele pirotehnice

Actiune de control privind articolele pirotehnice

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în perioada 09.12.2024 – 10.01.2025 ample acțiuni de control pentru...

 
Modificari privind salariul minim brut garantat in plata

Modificari privind salariul minim brut garantat in plata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajații și angajatorii de pe raza județului Arad, că în Monitorul Oficial nr. 1185 din 28 noiembrie 2024...

 
Actiuni de control in centrele rezidentiale destinate persoanelor varstnice, persoanelor asulte cu dizabilitati si copiilor

Actiuni de control in centrele rezidentiale destinate persoanelor varstnice, persoanelor asulte cu dizabilitati si copiilor

În perioada 05 decembrie – 13 decembrie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat verificări la centrele rezidențiale...