Info ITM ARAD

ITM Arad – Actiuni de control in constructii


În perioada 18.03.2025 – 21.03.2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat o acțiune de control la angajatorii care desfășoară activități în domeniul construcții clădiri, lucrări de geniu civil și lucrări speciale de construcții.

Acțiunea, de tip Campanie națională, a urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă precum și a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă.

Domeniul construcțiilor constituie unul din sectoarele cu pondere importantă în economia națională. În baza analizei datelor statistice privind indicele de frecvență care indică numărul de accidentați care revin la 1000 de lucrători, s-a constatat că acest sector de activitate are o pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă.

Principalele cauze sunt generate în special de nivelul scăzut al pregătirii personalului, modificarea mediului de lucru, existența zonelor cu risc ridicat de producere a accidentelor: căderi de obiecte, improvizații electrice, surpări de maluri, lipsa protecției colective care sporesc riscul de cădere de la înălțime, cu consecințe deosebit de grave pentru lucrători.

Ținând seama de toate aceste aspecte, inspectorii de muncă din domeniul securității și sănătății în muncă au verificat dacă sunt respectate dispozițiile legale în materie, dispunând măsuri pentru eliminarea neconformităților, acolo unde au fost constatate, cazurile de încălcare gravă a legii fiind sancționate contravențional, fiind aplicate amenzi de peste 10.000 de lei, în timp ce inspectorii de muncă din domeniul relații de muncă au aplicat amenzi în valoare de peste 40.000 de lei pentru muncă nedeclarată.

În domeniul relațiilor de muncă, s-a urmărit identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care să asigure respectarea de către angajatori și angajați a prevederilor legale.

Totodată s-a verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la angajarea personalului, transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență al salariaților, durata timpului de muncă și munca suplimentară, respectarea repausurilor periodice, munca de noapte și nu în ultimul rând stabilirea și acordarea drepturilor salariale.

Accent a fost pus și pe informarea angajatorilor dar și a lucrătorilor, cu privire la consecințele pe care le generează munca fără forme legale, întrucât persoana care prestează muncă „la negru” este lipsită de protecție socială, nu poate să-și revendice drepturile, nu beneficiază de concediu de odihnă, de concediu medical și evident, nu are siguranța plății salariului.

În egală măsură, angajatorul care recurge la utilizarea muncii fără forme legale este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de către acesta și nu mai puțin important, eludarea legii atrage după sine sancțiuni.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează că în perioada 23 – 25 mai 2025 a avut loc la Iași cea de-a XI–a ediție a Concursului Național „ȘTIU...

 
INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

În cursul anului 2024, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 215 contracte colective de muncă, iar domeniile de activitate...

 
ITM Arad – Controale in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe, silvicultura si alte activitati forestiere

ITM Arad – Controale in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe, silvicultura si alte activitati forestiere

Începând cu luna aprilie și până la finele lunii septembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad sunt implicați în Campania Națională pentru...

 
Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca

Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia...