Info ITM ARAD

ITM Arad – Actiuni de control la brutarii


În perioada 09 – 12 aprilie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost angrenați în Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniul fabricării produselor de brutărie și a produselor făinoase.

Controalele s-au desfășurat atât în timpul zilei cât și pe timpul nopții și au avut ca obiective principale eliminarea neconformităților prin dispunerea de măsuri de intrare în legalitate respectiv sancționarea încălcărilor grave ale legii precum și rol de informare, urmărind creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale, în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.

Din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă, ținând seama și de controalele anterioare, s-a evidențiat faptul că lucrătorii din acest domeniu sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă, în speță risc de accidentare generat de incendii sau explozii, de echipamente de muncă neconforme, manipulări de mase grele, risc de electrocutare, ventilație insuficientă sau risc de lovire, strivire de echipamentele de muncă aflate în mișcare cum ar fi malaxoare, stivuitoare, camioane, toate acestea impunând adoptarea unor atitudini, comportamente și acțiuni adecvate în prevenirea producerii de accidente. Au fost verificați 394 lucrători, faptele mai grave fiind sancționate cu amendă, în celelalte cazuri fiind stabilite măsuri pentru remedierea neconformităților constatate.

În domeniul relațiilor de muncă, întrucât domeniul supus controlului este susceptibil de încălcarea dispozițiilor legale, s-a verificat cu atenție transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în REVISAL, angajarea personalului, respectarea duratei timpului de muncă precum și a timpului de odihnă, existența și modul de întocmire a evidenței orelor de muncă prestate de salariați, munca de noapte și nu în ultimul rând acordarea drepturilor salariale. S-a avut în vedere de asemenea, modul în care au fost duse la îndeplinire măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare.

Ca și în domeniul securității și sănătății în muncă, cazurile de încălcări grave ale legii au fost sancționate contravențional, valoare totală a amenzilor ajungând la 50.000 de lei.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM Arad – Verificari la angajatorii care desfasoara activitate in domeniul „Intretinerea si repararea autovehiculelor”

ITM Arad – Verificari la angajatorii care desfasoara activitate in domeniul „Intretinerea si repararea autovehiculelor”

În perioada 23 – 26 aprilie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii...

 
INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului I al anului...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...

 
Anunt achizitie publica

Anunt achizitie publica

INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ARAD cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr. 11-13, C.I.F. 12337817, anunţă iniţierea procedurii de achiziţie directă de...