Info ITM ARAD

ITM ARAD : Comunicat de presă


 Având în vedere că afecțiunile musculo-scheletice (AMS) continuă să fie una din cele mai frecvente probleme de sănătate legate de muncă, începând cu luna iulie 2021 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au întreprins vizite de lucru la angajatorii de pe raza județului Arad, pe parcursul lor fiind verificat modul de identificare a riscurilor care provoacă afecțiuni musculo-scheletice (AMS) precum și măsurile luate de către angajatori în vederea prevenirii lor.

Acțiunea, derulată până la finele lunii octombrie, s-a adresat atât angajatorilor din sectorul public cât și celor din sectorul privat, din diferite domenii de activitate, care au un număr însemnat de locuri de muncă cu probabilitate crescută de apariție a afecțiunilor musculo-scheletice.

Accentul s-a pus în special pe sensibilizarea factorilor implicați în procesul muncii, aceștia fiind informați cu precădere despre importanța adoptării măsurilor de combatere a afecțiunilor musculo-scheletice la locul de muncă.

Afecțiunile musculo-scheletice afectează de regulă spatele, gâtul, umerii, membrele superioare, membrele inferioare, în această categorie intrând și leziunile sau afecțiunile articulațiilor precum și a altor țesuturi.

Majoritatea afecțiunilor musculo-scheletice se dezvoltă în timp, acestea neavând o cauza unică, fiind adesea provocate de diverși factori care acționează combinat.

Este știut faptul că afecțiunile musculo –scheletice fac parte din categoria bolilor profesionale, astfel că factorii implicați în procesul muncii trebuie să depună eforturi susținute pentru combaterea acestora.

Printre cauzele mai des întâlnite se numără manipularea maselor prin mișcări de aplecare și răsucire, mișcări repetitive sau energice, poziții incomode, statice, munca accelerată, șederea sau statul în picioare pe perioadă îndelungată în aceeași poziție.

Pentru o radiografiere clară a situației locurilor de muncă cu un astfel de risc, inspectorii de muncă au solicitat lucrătorilor, sub protecția anonimatului, completarea unor chestionare de evaluare a gradului de conștientizare a condițiilor de muncă și a riscurilor la locul de muncă.

Analiza acestor chestionare a permis stabilirea de măsuri pentru înlăturarea neconformităților evidențiate, pentru identificarea măsurilor ce pot fi luate pentru a preîntâmpina aceste afecțiuni ale organismului și nu în ultimul rând găsirea de soluții pentru reintegrarea în muncă a celor care suferă deja de afecțiuni musculo-scheletice.

Analizând interesul arătat atât de către lucrători cât și de către angajatori, putem conchide că acțiunea desfășurată de inspectorii de muncă și-a atins obiectivele propuse, fiind conștientizată unanim importanța combaterii cauzelor care generează apariția afecțiunilor musculo-scheletice, consecința directă fiind îmbunătățirea vieții lucrătorilor și creșterea randamentului în procesul muncii.

 

 

Biroul de presă al ITM Arad

 

 

 

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

ITM Arad – Actiuni de control la brutarii

ITM Arad – Actiuni de control la brutarii

În perioada 09 – 12 aprilie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost angrenați în Campania Națională pentru...

 
ITM Arad – Actiuni de control in constructii

ITM Arad – Actiuni de control in constructii

În săptămâna 01.04.2024 – 06.04.2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat o acțiune de control la angajatorii...

 
ITM Arad – Actiuni de control in invatamantul prescolar precum si in domeniul „Activitati de ingrijire zilnica pentru copii”

ITM Arad – Actiuni de control in invatamantul prescolar precum si in domeniul „Activitati de ingrijire zilnica pentru copii”

În săptămâna 25.03.2024 – 29.03.2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat o acțiune de verificare la...

 
ITM Arad – 03.04.2024, ora 09:00 – intalnire cu angajatorii si angajatii din Arad

ITM Arad – 03.04.2024, ora 09:00 – intalnire cu angajatorii si angajatii din Arad

Miercuri, 03.04.2024, începând cu ora 09:00, va avea loc a doua întâlnire din acest an dintre inspectorii de muncă şi angajatorii / angajaţii din municipiul...