Info ITM ARAD

ITM ARAD – Verificari la angajatorii care desfasoară activitate in domeniul „Spalare si curatare a articolelor textile si a produselor din blana” precum si „Activitati de intretinere corporala”


În perioada 08 – 11 octombrie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul „Spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană” – cod CAEN 9601 și „Activități de întreținere corporală” – cod CAEN 9604.

Acțiunea, de tip Campanie națională, a vizat în principal modul în care sunt respectate prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă precum și a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă.

Astfel, din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, ținând seama de riscurile de accidentare la locul de muncă la care sunt expuși lucrătorii din aceste domenii de activitate, respectarea dispozițiilor legale menite să prevină producerea de evenimente nedorite este imperios necesară.

În aceste domenii de activitate există o gamă largă de riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă, din care amintim: utilizarea echipamentelor de muncă cu pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, în speță utilizarea acestora fără dispozitive de protecție, lipsa mentenanței la termenul scadent sau verificări periodice la instalația electrică, utilizarea necorespunzătoare a agenților chimici periculoși fără fișă tehnică de securitate a produsului, risc de lovire prin cădere sau răsturnare de obiecte greșit depozitate, risc de accidentare datorat căderii de la înălțime, risc de electrocutare și nu în ultimul rând lipsa ventilației în spațiile în care se desfășoară activitățile.

În ceea ce privește relațiile de muncă, dat fiind faptul că domeniile sunt susceptibile de încălcarea dispozițiilor legale, s-a urmărit identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care să asigure respectarea de către angajatori și angajați a prevederilor legale.

S-a verificat modul în care angajatorii respectă dispozițiile legale cu privire la timpul de muncă și timpul de odihnă, repausurile periodice, angajarea personalului, întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de către salariați, garantarea în plată a salariului minim brut pe țară precum și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare.

S-a urmărit cu precădere creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește importanța și necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, al relațiilor de muncă, precum și eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii din domeniile de activitate care au făcut obiectul campaniei, astfel încât să fie prevenite orice evenimente care ar genera accidente la locul de muncă.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează că în perioada 23 – 25 mai 2025 a avut loc la Iași cea de-a XI–a ediție a Concursului Național „ȘTIU...

 
INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

În cursul anului 2024, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 215 contracte colective de muncă, iar domeniile de activitate...

 
ITM Arad – Controale in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe, silvicultura si alte activitati forestiere

ITM Arad – Controale in domeniile agricultura, pescuit si acvacultura, vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitati de servicii anexe, silvicultura si alte activitati forestiere

Începând cu luna aprilie și până la finele lunii septembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad sunt implicați în Campania Națională pentru...

 
Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca

Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia...