Info ITM ARAD

LA MULȚI ANI INSPECTIA MUNCII! – 25 DE ANI


Legea nr. 337 adoptată în luna decembrie 2018, care reglementează statutul inspectorului de muncă, instituie data de 11 iulie ca fiind Ziua Inspecției Muncii, în acest an, instituția aniversând 25 de ani de la înființare (în structura sa actuală).

Pentru celebrarea acestei zile, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad vor întreprinde vizite la angajatori, vizite dedicate acțiunii de informare.

În cadrul întâlnirilor, vor avea loc discuții interactive cu privire la noutățile legislative în materie, inspectorii de muncă vor răspunde întrebărilor angajatorilor dar și a angajaților, după caz, urmărindu-se prin aceasta clarificarea problemelor cu care aceștia se confruntă.

În același context, joi, 11.07.2024, în intervalul orar 9 – 12, instituția își deschide porțile pentru angajații și angajatorii interesați, astfel că funcționarii publici care își desfășoară activitatea la sediu vor fi disponibili în aceeași măsură de a răspunde întrebărilor.

Pornind de la premisa că atât angajatorii cât și angajații au obligația de a cunoaște reglementările legislative din domeniul muncii, în speță actele normative care reglementează procesul muncii, drepturile dar și obligațiile, accentul se va pune pe conștientizarea efectului nefavorabil pe care-l poate genera munca prestată fără forme legale, precum și prejudiciile ce pot deriva din această practică, pe importanța respectării normelor de securitate și sănătate la locul de muncă, a instrucțiunilor de lucru, întrucât doar un mediu de lucru sănătos poate garanta un rezultat satisfăcător și implicit sănătatea și integritatea fizică a salariaților.

De asemenea, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptate la sediul instituției pentru lămuriri și clarificări ale problemelor cu care se confruntă și care aparțin domeniului nostru de competență.

Nu în ultimul rând, îi așteptăm să ne adreseze întrebări la următoarele numere de telefon: 0257 257251 int. 0; 0257283644 precum și în scris, la adresa de e-mail itmarad@itmarad.ro

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul IV al anului 2024

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului IV al...

 
Actiune de control privind articolele pirotehnice

Actiune de control privind articolele pirotehnice

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au desfășurat în perioada 09.12.2024 – 10.01.2025 ample acțiuni de control pentru...

 
Modificari privind salariul minim brut garantat in plata

Modificari privind salariul minim brut garantat in plata

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajații și angajatorii de pe raza județului Arad, că în Monitorul Oficial nr. 1185 din 28 noiembrie 2024...

 
Actiuni de control in centrele rezidentiale destinate persoanelor varstnice, persoanelor asulte cu dizabilitati si copiilor

Actiuni de control in centrele rezidentiale destinate persoanelor varstnice, persoanelor asulte cu dizabilitati si copiilor

În perioada 05 decembrie – 13 decembrie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat verificări la centrele rezidențiale...