Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS și CASS la angajat
Azi, 19.12.2017, s-a publicat in Monitorul Oficial nr. 1005/19.12.2017 Hotărârea Guvernului nr. 905 privind registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), una dintre prevederi vizând perioada pe care angajatorii o au la dispoziție pentru transmiterea modificării salariului de bază lunar brut, indemnizațiilor, sporurilor precum și a altor adaosuri, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul individual de muncă, sau după caz, în contractul colectiv de muncă.
Astfel, în contextul mutării CAS și CASS de la angajator la salariat, începând de anul viitor, angajatorii vor putea transmite până la data de 31 martie 2018, orice modificare a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi a altor adaosuri, care se produce de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului și până la 31 martie 2018.
Ulterior datei de 31 martie, actul normativ mai prevede, ca regulă, transmiterea în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi al altor adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia.
În cazul contractelor nou incheiate, acestea trebuie transmise, în continuare, către Registru, anterior inceperii activitatatii. Orice modificare a funcţiei/ocupaţiei, conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative, a tipului sau a duratei contractului individual de muncă, precum și orice schimbare a duratei timpului de muncă şi repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, se transmite în registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării. Excepţie fac situaţiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti când transmiterea în registru se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.
Hotărârea de Guvern mai prevede că persoanele fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă au obținut sau nu statutul de utilitate publică, instituțiile/autoritățile publice/alte entități juridice, care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, au obligația de a întocmi, completa și transmite registrul general de evidență a salariaților, cu respectarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal.
Reamnintim pe aceasta cale ca, pentru a veni in intampinarea angajatorilor si implicit a publicului larg, in perioada 18-29.12.2017, in zilele lucratoare, programul de lucru al Inspectoratului Teritorial de Munca Arad a fost prelungit pana la orele 20.00.
Începând cu data de 11.10.2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au demarat o acțiune de informare și conștientizare...
Joi, 24.10.2024, începând cu ora 12:00, va avea loc o nouă întâlnire cu angajatorii și angajaţii din municipiul Arad. Întâlnirea va avea loc la sediul Rectoratului...
Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului III al...
În perioada 08 – 11 octombrie 2024, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii...