Reglementari pentru beneficiarii care utilizeaza munca zilierilor
ITM ARAD > Noutati > Reglementari pentru beneficiarii care utilizeaza munca zilierilor
Legea nr. 52 / 2011 – privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri reglementează utilizarea muncii necalificate cu caracter ocazional, în domenii expres stabilite.
În cadrul controalelor de fond organizate, inspectorii de muncă au verificat și modul în care sunt respectate dispozițiile legale cu privire la raportul de muncă creat între beneficiar și zilier.
S-a urmărit cu precădere identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri fără respectarea dispozițiilor Legii nr. 52 / 2011 și evident luarea măsurilor care se impun pentru intrarea în legalitate, identificarea celor care utilizează munca fără forme legale a tinerilor și a copiilor, depistarea situațiilor în care beneficiarii eludează prevederile legale în materie, folosind zilieri în condițiile în care era obligatoriu încheierea contractelor individuale de muncă.
Accent a fost pus și pe determinarea beneficiarilor de a respecta obligația de a înființa, completa și prezenta registrul electronic de evidență a zilierilor. Nu în ultimul rând, s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a beneficiarilor și a zilierilor, în ceea ce privește importanța respectării duratei timpului de muncă, a obligației de plată a muncii prestate de zilier, a folosirii muncii cu zilieri doar în domeniile expres prevăzute de actul normativ și evidențierea zilierilor prin înregistrarea în registrul electronic de zilieri.
Reamintim celor interesați, că pot avea calitate de beneficiar, următoarele entități: unitățile administrativ-teritorale, persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală și întreprinderea familială.
Totodată, pot desfășura activități necalificate cu caracter ocazional (în regim zilier), atât cetățenii români cât și cetățenii străini care posedă capacitate de muncă.
În ceea ce privește lucrătorii minori cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, aceștia pot desfășura numai activități potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile de care dau dovadă, dacă astfel nu le sunt încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la educaţie, şi nu le este pusă în pericol starea de sănătate; pentru cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani este necesar acordul părinților sau a reprezentanților legali, după caz.
Pentru activitatea prestată, zilierul are dreptul la o remunerație care se stabilește prin negociere directă cu beneficiarul, astfel încât cuantumul brut / oră al acesteia să nu fie mai mic decât valoarea / oră a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată şi se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru sau la sfârşitul săptămânii.
Nerespectarea acestor dispoziții atrage răspunderea contravențională a beneficiarului, fapta fiind sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
În săptămâna care se încheie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au efectuat acțiuni de verificare la angajatorii care...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează, că angajatorii pot dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
...
Dat fiind faptul că în stațiile de distribuție a carburanților auto sunt comercializate diferite sortimente de benzină, motorină și gaz petrolier lichefiat...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează angajații și angajatorii că pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual...