Info ITM ARAD

Temperaturile ridicate, în atenţia inspectorilor de muncă


Ca urmare a temperaturilor crescute înregistrate în ultimele zile şi a prognozei meteo pentru următoarea perioadă, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă al ITM Arad vor întreprinde acţiuni de control în ceea ce priveşte aplicarea de către angajatori a prevederilor Ordonanţei de Urgentă nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru proiecţia persoanelor încadrate în muncă.

In sensul Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, prin temperaturi extreme se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

In conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:

– reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de munca; alternarea efortului dinamic cu cel static;
– alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenţi de aer;

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului dc lucru, eşalonarea pe doua perioade a zilei de lucru etc.).

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

– asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţii lor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute: asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
– trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Pentru nerealizarea măsurilor prevăzute mai sus se vor aplica, acolo unde este cazul, sancţiunile menţionate la art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000.

Inspector șef
Vanci Valentin

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2025

INFORMARE privind actiunile de supraveghere a pietii in trimestrul I al anului 2025

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă – Supravegherea pieții, au efectuat pe parcursul trimestrului I al anului...

 
ITM Arad – Actiune de constientizare privind riscurile psihosociale la locul de munca

ITM Arad – Actiune de constientizare privind riscurile psihosociale la locul de munca

Pe parcursul trimestrului I, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost implicați într-o amplă acțiune de conștientizare...

 
„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

„ȘTIU ȘI APLIC” Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează că în perioada 23 – 25 mai 2025 a avut loc la Iași cea de-a XI–a ediție a Concursului Național „ȘTIU...

 
INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

INFORMARE privind contractele colective de munca inregistrate la ITM Arad in anul 2024

În cursul anului 2024, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 215 contracte colective de muncă, iar domeniile de activitate...