Info ITM ARAD

,,ZIUA SI SESIZAREA” la I.T.M. Arad


În cursul anului 2018, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 363 de petiții, formulate atât de către angajați care s-au considerat prejudiciați în drepturi de către angajatori cât și de către cetățeni care au luat la cunoștință involuntar, despre acte de încălcare a legislației muncii.

Astfel, în 245 de petiții, ne-au fost semnalate neconformități în domeniul relațiilor de muncă, cu precădere neacordarea salariului pentru munca prestată, neacordarea tichetelor de masă, a diurnei, nerespectarea reglementărilor privind munca suplimentară sau necompensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, la încetarea contractului individual de muncă.

Nu doar în domeniul relațiilor de muncă au fost înregistrate sesizări ci și în domeniul sănătății și securității în muncă, inspectorii de muncă fiind informați despre încălcări ale normelor legale ce reglementează acest domeniu.

Cu precădere, au fost reclamate situații în care angajatorii nu au acordat echipament de protecție, nu au asigurat efectuarea examenelor medicale la angajare, nu au comunicat evenimentele ce au avut loc în timpul programului de lucru, care s-au soldat cu victime precum și situații în care lucrătorii deși desfășurau activități cu risc, nu purtau echipament de protecție.

Este de salutat implicarea cetățenilor în combaterea ,,muncii la negru”, în acest sens fiind înregistrate 43 de petiții, ceea ce denotă faptul că există o reală conștientizare a riscului pe care-l presupune prestarea muncii fără forme legale.

Reamintim celor interesați că petițiile transmise către Inspectoratul Teritorial de Muncă trebuie să conțină datele de identificare ale petentului, datele de identificare ale angajatorului, precum și prezentarea în concret a problemelor cu care se confruntă sau a neconformităților de care au cunoștință.

Respectarea acestor cerințe este obligatorie, întrucât lipsa datelor de indentificare atrage clasarea petiției, aceasta fiind calificată ca petiție anonimă.

 

Biroul de presă al ITM Arad

Atentionare

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate, conform Legii 156/2000 republicata.
  
Inspecția Muncii - avertisment privind munca în străinătate prin intermediul agenților de plasare forță de muncă
  
 
 
 
 

Noutati ITM

Informare privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme

Informare privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad readuce în atenția angajatorilor de pe raza județului Arad, că în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute (temperaturi...

 
ITM Arad – actiuni de control in centrele rezidentiale de servicii sociale

ITM Arad – actiuni de control in centrele rezidentiale de servicii sociale

În perioada 27 octombrie – 15 decembrie 2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad efectuează acțiuni de verificare la...

 
Actiune de control in parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere

Actiune de control in parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere

Având în vedere situația accidentelor de muncă, înregistrate pe parcursul anilor 2019-2022 la nivel național, din care rezultă faptul că în domeniul forestier,...

 
Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Securitatea si sanatatea in munca in era digitala

Campania pentru locuri de muncă sigure și sănătoase 2023-2025, organizată la nivelul Uniunii Europene de către Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate...